Datini și folclor

Despre bogăţia spirituală a locuitorilor
Pe asemenea meleaguri de o neasemuită frumuseţe nu se putea să nu se dezvolte şi diverse datini, obiceiuri şi să nu apară o literatură populară bogată. Vom lua rând pe rând aceste aspecte şi ne vom opri mai întâi la ceea ce ţineau femeile locului la lucru până seara târziu în nopţile de iarnă.

 

Costumul popular şi alte ţesături
Costumul popular purtat permanent de locuitorii comunei până nu demult respecta tradiţia costumului românesc în mare parte.
Contactul permanent cu satele vecine nouă din zona Buzăului s-a manifestat şi în costumul popular. Înfăţişarea costumului de aici o aflăm de la bătrânii satului, care încă mai păstrează piese din costumul naţional moştenite de la părinţi sau rude.
Bărbaţii purtau pantaloni (cioareci) albi, de stofă ţesută în casă (dimie), cămaşă albă peste pantaloni, lungă până în zona genunchiului şi strânsă la mijloc cu brâu roşu şi peste cămaşă o vestă neagră şi haină tot din stofă de casă (suman). Pe cap purta căciulă de oaie iar în picioare purta opinci şi obiele.
Treptat acest costum a fost înfrumuseţat mai ales pentru tineri. S-au ţesut ştofe mai subţiri, cioarecii au fost înlocuiţi cu pantaloni albi, cămăşile cusute cu fir de mătase albastru, roşu sau galben sau cu ajur. Cămăşile au început să fie purtate în pantaloni iar bucata care trebuia purtată peste pantaloni a fost înlocuită de o fustă cusută cu acelaşi model de pe cămaşa şi cu multe pliseuri pentru a fi largă şi care ulterior a fost înlăturată.
Brâul roşu a fost înlocuit cu beţe ţesute cu flori sau cu chimire din piele. Ilicul, tot alb, a fost şi el decorat cu diverse flori formate din şnur negru. Căciulile negre au fost înlocuite cu căciuli albe sau cei mai tineri nu mai puneau nimic pe cap. Cişmele negre, lungi aproape de genunchi au luat locul opincilor.
Femeile purtau , , pe piept mâneci cu cusături cu fir negru. se cu brâu, o de pe cap . picioare purtau opinci ciorapi de cu dungi divers colorate.
la femei au apărut modificări datorită diverselor . a fie doar de bătrâne. Femeile au ţesut la dungi de diverse culori, amestecate cu fir auriu argintiu. târziu aceste dungi au fost înlocuite cu bucăţi de ataşate . Pe aceste pânze au apărut buchete de flori viu colorate luate din grădini poieni mutate pe fote, iar printre flori erau paiete care dau o strălucire acestei piese de îmbrăcăminte.
Cusăturile negre de pe au fost ele înlocuite cu flori migălos lucrate de mâinile îndemânatice ale femeilor. Poalele, mânecile, altitele, pieptii au fost cusute pe . Ilicul de a fost el înlocuit cu un ilic de lucrat cu flori din mărgele mici lungi.

Basmaua a fost înlocuită cu maramă de borangic lucrată în casă. Nici opincile nu au mai rămas. Au fost înlocuite mai întâi de papucii de stofă lucraţi, apoi de pantofi.
Acest port a fost purtat până în urmă cu câteva decenii, dar ca în orice zonă , influenţa oraşului a pătruns şi la noi. În zilele noastre costumul popular nu mai este purtat decât foarte rar de către bătrâni, la ocazii speciale şi nu mai se găsesc decât puţine exemplare.
Nu putem să trecem mai departe ară să vorbim despre alte rezultate ale muncii femeilor şi bărbaţilor. Femeile nu s-au împodobit numai pe ele ci şi casa.
Verdele plaiurilor şi copacilor, florile existente din primăvară şi până în toamnă pe poieni şi pe câmpii, s-au mutat în interiorul caselor prin intermediul covoarelor ţesute şi a ştergarelor lucrate cu multă migală.
Bărbaţii au ataşat caselor dantelării din lemn pentru a nu rămâne mai prejos. Astfel frumuseţea locurilor s-a împletit cu frumuseţea caselor, a costumelor şi a oamenilor.

 

Datini şi obiceiuri
Datinile şi obiceiurile unui popor fac parte din fiinţa sa naţională şi trebuie păstrate cu sfinţenie.
În lumea satelor aceste datini şi obiceiuri au fost păstrate deşi unele au mai fost părăsite, nu uitate, datorită poate mijloacelor materiale.
Aceste datini sunt evidenţiate în două mari grupe:
1. legate de monumentele importante din viaţă omului: botez, nuntă, înmormântare;
2. legate de sărbătorile de peste an;
Vom încerca să le prezentăm în câteva cuvinte. Pruncul nou născut trebuie să primească daruri de la diverse rude şi prieteni ai părinţilor pentru a fi norocos şi a avea belşug.
După botez trebuie scăldat într-o baie în care se pun toate roadele pământului, semne de la animale, pentru a avea noroc de toate, bani să fie bogat, lapte şi miere să fie bun şi frumos sufleteşte.
Tot ce trebuie făcut la un mort urmăreşte cinstirea sufletului celui decedat şi uşurarea drumului sufletului său spre viaţă veşnică.
Cele mai multe obiceiuri s-au păstrat la nunţi. Şi astăzi tinerii sunt însoţiţi la cununie de brazi împodobiţi semn al tinereţii veşnice, sunt însoţiţi de flăcăi şi fete (prieteni ai celor doi), primesc diverse daruri.
Dintre datinile legate de sărbători vom vorbi doar de cele legate de Crăciun care mi se cele frumoase. de Ajun se de copii pornesc cu colindul, fiind răsplătiţi cu covrigi, bomboane alte produse pentru lor. Farmecul faptul se păstrează tradiţia de a primi daruri nu bani.

In timpul verii cu temperaturi ridicate care ţineau mai mult de 10 zile fara ploi se considera seceta. Tinerii porneau procesiuni pentru chemarea ploilor (Paparuda și Caloianul) cu anumite ritualuri. Aceştia se îmbrăcau bizar, boceau cerând ploaie parcurgând satul întreg.
Colindele de iarnă: ajunul, pluguşorul, sorcova.
În noaptea de Anul Nou se adunau la case fete și baieți pentru distracţii (cântece și dansuri). În miez de noapte se numărau parii de la gard pentru a se vedea care este ursitul (înalt, îmbrăcat, etc). Intrau în grajduri la vite și le îndemnau să se scoale prin strigăte cu îndemnuri: „ Hai, acest an ! Hai la anul ! Hai la anul ce urmează !". Astfel fata ştia cât mai are până s-o mărita. Punerea oalelor cu gura în jos în care se ascundeau diferite simboluri; prin acest procedeu puteau prezice cum va fi bărbatul aşteptat.
Pentru cunoaşterea anului se instalau foi de ceapă în număr de 12, astfel se cunoşteau lunile ploioase sau secetoase după lichidul strâns în caușul cu sare al foi de ceapă.
După naşterea copilului veneau „ursitorile" cu un anumit ritual se chemau asupra născutului zodii - destine bune. Obiceiurile se continuau la botez, nunta, onomastică, înmormântări, pomeniri. Descântece pentru alungarea deochiului, mușcătura de şarpe, făcut de dragoste, combaterea dalacului, negilor, etc.
Cântecul si jocul i-au însoțit la muncă, la clăci, hore, călătorii și mai ales la băutură. Se cânta din gura pe ogoare, la păscutul vitelor, la recoltat. Se cânta din fluier, cimpoi, bucium, clarinet, etc. Se jucau sârbe, brâul, hore mari, polca, periniţa, hora refuzaţilor, mânioasa, oiţa, ciobanașul, mândrulița, valsul, etc.
Legendele circulau și aici cu haiduci, Meşterul Manole, Gruia lui Novac, Legenda Şoimarilor, etc.

 

Folclorul în comuna Şoimari
Legate de subcapitolul anterior sunt şezătorile care sunt în acelaşi timp şi creatoare de folclor.
Lumea satelor a fost lipsită secole în şir de mijloacele moderne de educaţie: radio, televiziune, discuri, casete, motiv pentru care şi-a creat o adevărată cultură pe care a reuşit să o transmită din generaţie în generaţie, apoi devenind un adevărat tezaur de înţelepciune, bogată sursă de inspiraţie şi învăţătură.
Şezătorile din nopţile lungi de iarnă au tors odată cu firul de lână şi firul poveştilor, snoavelor, legendelor, baladelor şi melodiilor cântecelor de dor şi de jale.
Tezaurul folcloric din comuna Şoimari nu este foarte bogat, dar vom încerca să prezentăm în această lucrare câteva aspecte.
În zonă au circulat o serie de legende despre dealuri, despre ape, despre locuri diferite. O parte din acestea au fost culese de învăţătoarea Minerva Alexandrescu, care a publicat, mai ales între cele două războaie mondiale numeroase legende şi poezii dedicate acestor locuri şi locuitorilor lor. Cea mai reprezentativă este „Legenda Şoimului", legendă care a fost transmisă din tată în fiu şi care se mai aude şi astăzi.
Mai amintim aici pe compozitorul Pretorian Vlaiculescu, stabilit în Bucureşti, cunoscut pentru lucrările de corale inspirate din folclorul local, foarte apreciat şi cunoscută fiind, printre altele, piesa corală „Braul amestecat".
Locurile şi oamenii de aici sunt căutate şi în balade şi cântece haiduceşti: „Balada lui Odor Căpitan", „Balada lui Gheorghilas" cunoscută nu numai în zona noastră ci şi în zona Buzăului.
Manifestarea artistică cea mai cunoscută din zonă a fost dansul. Din timpuri îndepărtate tinerii se adunau în zilele de sărbătoare pe lângă cârciumi, împreună cu lăutarii sau pe lângă cei ce ştiau să cânte din fluier şi dădeau aripi dansului.
Hora satului îmbină măiestria dansului cu muzica, cu frumuseţea costumelor dar era şi un prilej de întâlnire atât pentru tineri cât şi pentru vârstnici. Aceste hore, transformate mai târziu în baluri s-au ţinut până cu 7 - 8 ani când locul lor a fost luat de discoteci.
După 1949, când pe căminele culturale au apărut din unor inimoşi animatori - cadre didactice - diferite formaţii artistice, -a realizat o formaţie de dansuri, după cum am spus care prezent nu , pe trei generaţii: copii (5 - 12 ani), (19 - 30 ani) bătrâni ( 60 ani).
Acestea au participat la diferite concursuri serbări folclorice, judeţ, alte judeţe. O astfel de serbare la care au participat este „Pe urme de " judeţul Buzău a anului 1970 unde au fost foarte apreciaţi de participanţi de locuitori.
Astfel de activităţi serbări erau prilej de întâlnire prieteni, rude, locuitori din diverse comune ele -au pierdut timpului, odată cu trecerea anilor.